Categories
general

Convorbiri #fărăifose: Astăzi înțeleg că trebuie să #stămacasă. Te întreb ce o să facem când va trebui #sănumaistămacasă?

De când #stauacasă (cu extrem de puține și obiective întreruperi ale autoizolării) România mea se vede doar prin cei 15,6” ai ecranului, deși, de aici din bucătărie, de unde îți scriu, mă mai uit și prin fereastra analoagă din dotare.  E duminică încă înainte de ora 11:00 și mi-am pus primul pahar cu wisky iar lângă, niște cola zero într-un fost borcan de Nutella pe care îl mai folosesc pe post de pahar. Prin urmare România mea e debusolată: beau foarte rar acasă, beau foarte rar wisky, beau foarte rar cola.

Pentru a nu știu câta oară România mea este scindată. Cei care adoră versus cei care detestă ciorba de burtă. Cei care votează contra celor care nu votează. Cei pro și cei contra. Cei care stau în case și cei care au ieșit la picnic. Bula mea este înspăimântată. Hazul de necaz e doar o perdea de fum prin care tragem nădejde. Sunt unul dintre cei care chibițează cu mai mult sau mai puțin umor în real time la cele ce ni se întâmplă. În alte bule unii se bat pe burtă cu virusul. Unii cer, poate cam hazardat, “să se coboare milităria din pod” pe care o consideră soluție ultimă dar eficace de impunere a unor măsuri drastice, dar cu un potential mare de a opri răspândirea virusului. Eu când aud militărie mă gândesc la toți șobolanii cu câte trei, patru, cinci stele pe trese avansați la apelul de seară pe pile și în urma unor plagiate. Mi-e frică.

Dar asta e valabil pentru ieri, pentru azi, pentru, probabil, mâine și zilele viitoare. Nu am cum să nu mă întreb ce va fi peste o lună, peste două luni, peste când naiba știe o să treacă și nenorocirea asta. Mi-e frică pentru că nu există niciun plan coerent de sprijinire a economiei. Cam tot ce am construit în ultimii ani se fărâmă. Pentru mine, singura soluție, asta dacă supraviețuiesc, e reinventarea. Știu că o pot face, dar știu, deasemenea, că foarte probabil nu o să mai fac ceea ce îmi plăcea să fac. Facebook îmi amintește că în 2017 fix în ziua asta (22.03) anunțam că mai sunt 120 de ore până la lansarea Gastroart.ro

România mea de azi îmi demonstrează că ce gândeam era doar o tichie de mărgăritar. O poveste perfectă pentru vremuri de bunăstare, o poveste inutilă pe penurie. În ultimele zile am luat zeci de decizii drastice. În general fiecare decizie a fost urmată imediat de o alta care o anula pe precedenta. Aș vrea să mă întorc la Blid și să fac de acolo orice e posibil pentru a salva, dar și ajuta, ce mai e de salvat și de ajutat. Am câteva idei. Aș face mâncare pentru cei izolați și care au diferite probleme medicale: mâncare pentru diabetici, pentru cei cu intoleranțe etc. dar și mâncare ieftină și multă pentru restul. Off!, până deunăzi am luptat cu brandigul ăsta: ieftin și mult, dar azi lumea e întoarsă cu fundul în sus și când ridici ochii și vezi un sfincter (pare-se curat la câtă hârtie igienică s-a cumpărat) ai alte revelații decât de obicei.

Îți mai aduci aminte de “afacerea” cu pungi cu aer curat care funcționa pe timpuri prin Japonia ultra-aglomerată? Mie îmi dă acum de gândit mult acea poveste.

Parafrazându-l pe Maiorescu, iartă-mă că îți scriu atât de lung deși am timp berechet să îți scriu și scurt. Nu am stare. Uite că România mea, în timp ce termin prima sută de wisky, e de fapt, mai mult despre mine. Nu am ținut niciodată un jurnal, și deturnez convorbirile noastre înspre o zonă mult prea personală. Iartă-mă, dau eu următoarea sticlă de vin pe care o să o bem împreună.

Acum, spre final, aș vrea să invoc un status al tău postat, cred, ieri. Observ că nu ai intrat în corul nostru, al celor care bat câmpii pe net cu meme-uri, statusuri, în sine inutile pentru ceilalți.  Ești sobru și cerebral. Așa îi șade bine unui jurnalist care nu caută clickbait-uri ori care, cum e cazul meu, urlă încercând să facă glume, chiar dacă amândurora ne plac bancurile.

În lipsa unor politici economice care să mai salveze ce mai poate fi salvat, un set de măsuri clare și bine intenționate de impulsionare a agriculturii este ceea ce ne trebuie în acest moment. Ca să avem masă trebuie să avem ce pune pe ea. Familia e acum în jurul ei și încă ne bucurăm de mese pline. Comensualitatea se face azi prin skype. Dar e bine că se face. Astăzi înțeleg că trebuie să #stămacasă. Te întreb ce o să facem când va trebui #sănumaistămacasă?

Puteți citi “epistola” precedentă aici

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *