Hanul Berarilor – Casa Oprea Soare (fost Restaurant Bucur), trecut și prezent

            Într-o reclamă socialistă de la începutul anilor `70 – cu enunț specific limbajului de lemn al acelei perioade – se spune în felul următor: „Savurați din plin bucuria orelor de răgaz la «BUCUR» – restaurant al Oficiului de Turism al Municipiului București, strada Colonel Poenaru Bordea nr. 2, sectorul 5 – specialități culinare, vinuri alese; deschis între 10 dimineața și 3 noaptea; rezervați masă din timp la tel. ––”

            Restaurantul Bucur (cu specific românesc) fusese deschis „în 1969, într-o frumoasă clădire stil brâncovenesc, cu balcoane, saloane de epocă (românesc, românesc-brâncovenesc, maur, oriental) și o frumoasă grădină” (cf. De la Hanul Șerban Vodă la hotel Intercontinental, de Ion Paraschiv & Trandafir Iliescu, Editura Sport-Turism, 1979).

            În epocă a existat un adevărat avânt de recuperare a unor locante care făcuseră figură frumoasă înainte de instaurarea regimului comunist, ceea ce constituia o dovadă că în „epoca mandatarilor” lucrurile se mișcau și în sensul unei recuperări a simțului comercial bazat pe profit (specific, de altfel, capitalismului, dar asta este altă poveste): „Începând din 1967 și până în 1977 organele comerțului de stat din Capitală desfăloară o vastă acțiune de readucere în circuit a unor vechi vaduri comerciale”. (din op. cit.) Sigur, nou înființatul Restaurant Bucur nu putea intra în categoria aceasta, însă faptul că avea „vad”, cum se spune, era o certitudine.

            Nu știm câți dintre clienții care au trecut la acea vreme (și mai târziu) pragul Restaurantului Bucur – unde, printre altele, se găseau, chiar și în vremurile de restriște din anii `80, mărci de bere precum Radeberger, Budweiser sau cunoscuta bere poloneză Żywiec – cunoșteau faptul că stabilimentul fusese amplasat în Casa Oprea Soare, operă a celebrului arhitect Petre Antonescu (1873-1965), reprezentant de seamă al stilului neoromânesc.

            Ca să satisfacem întru câtva curiozitatea celor interesați de configurația și denumirile străzilor din diferitele epoci în care a ființat Casa Oprea Soare, o să pornim investigația de la un Ghid al Bucureștilor din 1962 (apărut la Editura Meridiane). Pe atunci, strada Colonel Poenaru Bordea, pe care se afla, la numărul 2, casa Oprea Soare, era încadrată de trei monumente arhitecturale: Teatrul de Operetă (demolat în 1986, în timpul sistematizărilor pentru Centrul Civic), Tribunalul Capitalei (Palatul de Justiție) și Biserica Sf. Spiridon Vechi (demolată tot în anii `80 și reconstruită după 1990). Străzile adiacente erau după cum urmează: Strada Apolodor, Strada Sfinții Apostoli, Strada Azilul de Noapte, Strada Profesor Gheorghe Danielopol și Strada Artei.

            Un lucru foarte interesant este cel legat de faptul că denumirile străzilor și configurația pe hartă arată aproape la fel față de o hartă a Bucureștiului din 1934, ceea ce ne arată că, uneori, schimbările nu sunt neapărat necesare, nici măcar privind lucrurile din punct de vedere ideologic. Iată, așadar, numele străzilor din 1934: Strada Apolodor, Strada Sfinții Apostoli, Strada Artei, Strada Profesor Gh. Danielopol (care dădea în Strada Palatul de Justiție). Pe această hartă apare și numărul 2, la intersecția străzilor Apolodor și Colonel Poenaru Bordea, acolo unde se afla Casa Oprea Soare. Toată această zonă ținea, pe vremea aceea, de Sectorul III Albastru.

            Ceea ce este de menționat – întrucât avem și aici date de unde ne putem inspira investigația – este că în 1969, anul în care a fost deschis Restaurantul Bucur, în Ghidul străzilor nu apare, de asemenea, nicio modificare de nume. Un element important care trebuie adăugat este acela că locanta cu care se mândrea Oficiul de Turism al Municipiului București funcționa într-o casă „recuperată” – dar care a avut un destin ingrat, fiind naționalizată, ca atâtea altele, de regimul comunist instalat după al doilea război mondial.

Istoria acestui imobil începe în 1914, atunci când Dumitru Oprea Soare, un om bogat, care făcea afaceri cu cherestea, îi încredințează arhitectului Petre Antonescu realizarea construcției. Potrivit unui articol semnat de Silvia Colfescu (sursa), casa a ajuns, prin moștenire „în proprietatea lui Ştefan Soare şi a soţiei sale, fiica marelui producător de şampanie Mott. Confiscată în 1950 de autorităţile comuniste, a fost transformată în cramă-restaurant în anii 1970. După 1989, a fost vândută unor investitori care au exploatat-o în chip de hotel-restaurant-cazinou, procedând la unele transformări locale care au dus la degradări, din fericire de mică amploare. Acoperişul (operă a celebrului „tinichigiu” bucureştean Alexandru Dimitriu) a suferit cel mai mult: lucarnele originare au fost înlocuite cu tabachere, pazia dantelată a dispărut. În urma unor nesfârşite procese, casa a fost retrocedată motenitoarei în 2006.”  

Casa Oprea Soare a scăpat în mod miraculos de sistematizările din anii `80. Totuși, prin dispariția Teatrului de Operetă (fost Teatrul Regina Maria), zona a fost întru câtva reconfigurată, dovadă stând dispariția unor străzi precum Strada Artei și Strada Azilul de Noapte. Locanta a rămas, însă, la aceeași veche intersecție a străzilor Col. Poenaru Bordea și Apolodor, acolo unde, cândva, microbiștii însetați veneau pe jos de pe Stadionul Republicii sau de pe Stadionul Progresul și se opreau la o halbă sau la o sticlă de bere bună.

Astăzi, în Casa Oprea Soare, fost sediu al Restaurantului Bucur, se află Hanul Berarilor – puteți vedea meniul aici, locantă care și-a făcut un renume foarte bun în viața bucureșteană. Tot pentru curioșii de istorie a Bucureștilor și pentru cei interesați să afle cum arătau aceste locuri în secolele trecute, când orașul nu era mai mare decât o localitate de provincie, trebuie spus că pe aici exista o întretăiere foarte interesantă de mahalale cu nume care în prezent pot părea destul de neobișnuite: Mahalaua Calicii, Mahalaua Postăvari, Livedea Gospod, Mahalaua Dudescu. Dar vorbim aici de secolele XVI-XVIII, vremuri când Bucureștii erau în plin proces de expansiune. Azi, aceste zone, dispărute, au un aer de modernitate care nu mai amintesc de trecut (în mod aproximativ, firește) decât prin edificii precum Biserica Antim, Biserica Sf. Spiridon Vechi, Mănăstirea Radu Vodă, Biserica Bucur sau, bunăoară, mai sus pomenitul Palat de Justiție.

Un comentariu la „Hanul Berarilor – Casa Oprea Soare (fost Restaurant Bucur), trecut și prezent

  1. I-am cunoscut bine pe moștenitorii care, după ani de intervenții și articole în „România liberă” au reușit să le fie retrocedată. Am locuit aproape 2 ani în casa lor din Montreal.

    Daca autorul este interesat, îi pot furniza mai multe detalii, necunoscute chiar și prietenului nostru Gg.
    Doresc să fiu contactat NUMAI de pe o adresă privată.

    Cu stimă, Cornelius

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

postări asemănatoare

Începeți să introduceți termenul de căutare de mai sus și apăsați Enter pentru a căuta. Apăsați ESC pentru a anula.

Inapoi sus
ro_RORomanian