Aurora Liiceanu despre istoria biscuițiilor petit beurre

În urmă cu 140 de ani, gândindu-se cu nostalgie la vremea copilăriei, patiserul Louis Lefèvre-Utile și-a propus să creeze un produs care să semene cu șervetul de masă cusut de bunica sa. Așa a apărut biscuitul petit beurre, care prelua simbolurile timpului de pe acel șervet: cele patru „urechiușe” reprezentau anotimpurile, cei 52 de „dinți” – săptămânile dintr-un an, iar cele 24 de găurele – orele unei zile. Astăzi biscuitul arată exact ca atunci, dar probabil că foarte puțini îi cunosc istoria. După cum puțini știu istoria cunoscutei cofetării Escribà din Barcelona sau a rahatului turcesc… Aurora Liiceanu ne spune poveștile unor dulciuri celebre și ale dinastiilor de cofetari și patiseri care și-au legat numele de ele. Alături de bărbați pasionați de meseria lor ca Jean-Romain Lefèvre și Antoni Escribà vom întâlni femei puternice precum Pauline Utile sau Jocelyne Tholoniat, care au contribuit la dezvoltarea afacerilor familiilor lor. Iar pentru că gustul e asociat cu mirosul, vom face o incursiune în lumea parfumurilor, după care vom reconstitui mirosurile de odinioară ale unor orașe ca Amsterdamul, Parisul sau Bucureștiul.

Astăzi vă prezentăm un fragment din volumul Dinastii dulci, apărut de curând în Seria de autor „Aurora Liiceanu”, Editura Polirom. Din cuprins: Scaunul lui Pugin și zgarda lui Balenciaga • Ambiție, ascensiune, supraviețuire • Pasiunea pentru zahăr a lui Étienne Tholoniat • Christian Escribà: de la senzații la emoții și memorie • Cum se cucerește lumea. Prietenii statornice • Bekir Efendi • Pauline și Reșide • Puterea mirosurilor, combinațiile și seducția • Cenușăreasa simțurilor, istorie socială și mirosuri pierdute

Despre Aurora Liiceanu

Aurora Liiceanu, doctor în psihologie, a lucrat în cercetare și a predat psihologie la diferite universități din București, dar și la UQAM (Canada) sau EHESS (Franța). În prezent este cercetător senior la Institutul de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru” din cadrul Academiei Române. De aceeași autoare, la Editura Polirom au mai apărut: Rănile memoriei. Nucșoara și rezistența din munți (2003, 2012), Prin perdea (2009, 2012), Patru femei, patru povești (2010, 2011), Rendez-vous cu lumea (2010, 2012), La taifas (2010, 2012, 2016, 2018), Viața nu-i croită după calapod (2011, 2019), Cuvinte încrucișate (2012, 2017), Supuse sau rebele. Două versiuni ale feminității (2013, 2019), Legături de sânge. Povestea Ioanei (2013), Soacre și nurori. La cine este cheia? (2014, 2018), Valurile, smintelile, păcatele. Psihologiile românilor (2015), Nici alb, nici negru. Radiografia unui sat românesc (1948-1998) (2015), Dragostea cea veche îți șoptește la ureche. Primele iubiri (2015, 2016, 2019), Ea și El. Biografia unei relații (2016, 2020), Madlena (2017), Putere și sânge. O aventură indiană (2018), Tânăra cu părul alb. Misterul Nabokov (2019), Așteptarea Penelopei (2019), Fără. Despre iubire, suferință și pierdere (2020), Sindromul Greta Garbo. Despre celebritate și anonimat (2020), Relații eșuate. Să nu te încurci niciodată cu un bărbat însurat (2020), Efectul de undă (2021), Totdeauna singură. Nefericiri paralele (2022) și Travesti. Identități fluide (2022).

Fragment din volumul Dinastii Dulci

„Legenda. Șervețelul bunicii

Louis era mezinul familiei Lefevre‑Utile. Probabil că, fiind cel mai mic din cei cinci copii, a fost răsfățat și a avut parte de multă afecțiune. Mai târziu, după moartea tatălui său, el și‑a amintit de un șervețel din copilărie, care era mereu pe masă dimineața când își bea ceaiul și lua micul dejun. Șervețelul era cusut de bunica lui, și ea era cea care i‑l punea pe masă.

Probabil că în multe case existau astfel de șervețele, pentru că femeile coseau și se pricepeau la lucrul cu acul. Era o specialitate feminină a domesticității.

Cu ochiul lui ager și curiozitatea care‑l caracteriza, Louis a observat că șervețelul era un calendar. Fascinat de această constatare, și‑a dorit mai târziu să creeze ceva care să semene cu șervețelul bunicii şi să marcheze parcursul unui an. Astfel s‑a născut biscuitul petit beurre. El avea patru „urechiușe“ simbolizând anotimpurile, 52 de „dinți“ reprezentând săptămânile și 24 de găurele care erau cele 24 de ore ale zilei. Și astăzi biscuitul petit beurre este un simbol al timpului, dar puțini dintre cei care‑l mănâncă îi știu legenda și ce semnificație elaborată are designul lui.

Sigur că Jean‑Romain a fondat ceea ce a devenit Casa Lefevre‑Utile și are meritul că voia să se afirme și să prospere, dar Louis, fiul lui, școlit și umblat prin lume, a fost cel mai important membru al familiei și un pionier al publicității. Portretul său este expus la muzeul de istorie al orașului Nantes, amenajat în castelul ducilor de Bretagne. Muzeul are și o sală cu o bogată colecție de obiecte LU. Ele provin dintr‑o primă donație făcută de Michel, fiul lui Louis, în 1967, urmată de alta din 1988 și, în sfârșit, de o altă donație făcută de nepotul lui Michel, pe nume tot Louis, în 2003.

Sigur că mama lui, Pauline, l‑a susținut și ajutat pe Louis după moartea soțului ei, așa cum îi fusese alături și acestuia, căci aveau aceleași dorințe și aceeași voință. Pauline și Jean‑Romain i‑au transmis fiului lor valorile și aspirațiile care‑i uneau, precum și pasiunea pentru domeniul patiseriei. În istoria afacerii de familie Lefevre‑Utile, Pauline este considerată ca fiind cofondatoare.

Pauline a rămas văduvă destul de tânără, astfel că l‑a sprijinit pe tânărul ei fiu, Louis, cu ambiția de a face să prospere afacerea ei și a soțului ei. Iar timpul, cum am văzut, a fost de partea sa, fiindcă a trăit până la 92 de ani.

Ideea de extindere a afacerii patiseriei a fost pusă în practică de Louis, care a moștenit doar 14 muncitori și un modest cuptor în care se făceau produsele. Chiar dacă a fost ajutat de mama lui, el i‑a cerut și cumnatului său Ernest să i se alăture, afacerea rămânând în familie.

Louis a ținut morțiș ca ingredientele folosite, rețetele celui mai bun biscuit și ale celorlalte produse de patiserie să fie cele gândite de tatăl său. Asta însemna mult unt și ingrediente simple. Aspirația lui era să atragă elita burgheză.

Louis a impus folosirea produselor locale – unt, lapte, miere din Bretagne, ouă din Vendée, făină de la morile din Nantes –, cărora le‑a adăugat produse exotice, ca zahărul și vanilia din colonii, ce erau aduse direct la fabrica LU.”