Străinul din farfurie (atacă din nou, adică partea a doua): ce ziceți de niște larve, insecte, gândăcei dolofani, furnici, rechin putrezit?!?

Dacă ideea de a mânca greieri vă repugnă NU CITIȚI ACEST TEXT!
Am promis un scurt follow up la newsletterul de data trecută, pentru că întâmplarea a făcut ca, după ce stabilisem tema, să ajung în Malmo – Suedia – la Disgusting Food Museum și să experimentez câteva gusturi destul de extreme în perfectă simbioză cu tematica precedentă: care ne sunt limitele culinare.

Pare că am o alonjă gustativo-experimentală mai ceva ca detenta lui Cristiano Ronaldo. Sunt mândrul posesor (pe meritate) al unui tricou pe care scrie că am gustat tot ce era de disponibil în muzeu în momentul vizitei mele. Larve, insecte și niște gândăcei dolofani (par cărăbuși sau rude). Durian și rechin putrezit. Jeleu de lemn dulce, foarte sărat. Niște brânzeturi delicioase. Stinky tofu. Sosuri iuți (extracte) – inclusiv cel de 9 milioane pe scala Scoville. Bucuros le-am dus pe toate, de e pace, de-i război. Astea fără să pun la socoteală furnicile de la restaurantul Barr din Copenhaga recomandate de Cristina Dumitrașcu (delicioase, crocante și acrișoare). Îi mulțumesc și pe această cale. 

Printre exponatele din muzeu se numără și câteva preparate pe care le comand frecvent chiar și în restaurantele românești: tartar de vită (foate bun cel de la Mezzluna) sau melci (un must try la Bistro de L’Arte). Însă, cel mai mult m-a amuzat prezența (în expoziție și la degustare) a moarei – zeama de varză acră (fermentată). Am râs și le-am povestit că am băut sute de litri; aduc în discuție acest aspect pentru a reitera diversitatea culturală: ceea ce pentru noi e plăcere comună, remediu pentru mahmureală sau umami pentru ciorbe, poate părea dezgustător pentru alții. Așa cum menționam în newsletterul trecut că a trebuit să le explic vecinilor sârbi cum mâncăm noi șorici abia smuls de pe leșul cald al porcului (ne)asomat din bătătură. 

Nu îmi pasă dacă în istorie vom intra ca ultimii mâncători de șorici ai Europei (se consumă sub diferite forme – pe ciolan, expandat ș.a.m.d., dar în variantele noastre: fiert sau pârlit mai spre deloc) așa că m-aș bucura dacă toți le-am scrie celor de la muzeu pe această adresă: press@disgustingfoodmuseum.com să introducă în expoziție și șoriciul nostru strămoșesc. 

P.S. M-am mai amuzat o dată când am citit autocolantul de pe geamul camerei unde m-am cazat, care ne avertiza să ținem fereastra închisă ca să nu fim vizitați de gângănii. Câtă candidă inocență… eu aș fi pus și niște capcane ca să mai scap de efortul financiar al meselor de peste zi :D. 
Vă las și câteva fotografii, că poate vă fac cu ochiul ????