Există trei prieteni foarte buni și importanți în viața mea și de la fiecare am învățat foarte multe: Mihnea care se străduiește să mă facă mai tehnic și mai bun, Iohan care mă învață Balcanii și empatia și Cezar căruia îi datorez enorm de mult din ceea ce sunt astăzi din punct de vedere professional: m-a și încă mă inițiat/ează în vinuri, e partenerul din cele mai multe proiecte enogastronomice pe care le-am realizat și poate cel mai important: un interlocutor și sfătuitor pe care vi-l doresc tuturor.
În fine, după acest intro subiectiv că de!, suntem pe blog și nu la gazetă, să trecem la treabă. Mi-am dat seama că deși multe dintre aceste răspunsuri de mai jos le știam deja discuțiile ar fi rămas poate doar la o masă cu niște beri (v-am zis că vă doresc un astfel de companion), așa că am decis să fac acest interviu în care nu am negociat nici o întrebare cu Cezar și nici nu mi-am dorit să fiu comod. Pentru cine nu știe Cezar este jurnalist de vinuri, fondator și publisher vinul.ro, organizator de concursuri de profil, coinițiator al legii Ziua Națională a Gastronomie și Vinurilor din România, coorganizator Congresul Național de Gastronomie și Vin, autorul volumului „Connaiseur fără ifose”, inițiator al Revoluției Pleșcoi, laureat al premiului Radu Anton Roman, mai mult gourmet decât gurmand, mai mult inteligent decât harnic & multe altele. Pentru că discuția e ceva mai amplă astăzi prezint prima parte:
Ai organizat de curând TOP Moldova – un concurs destinat vinurilor din Republica Moldova. De ce?
Potrivit majorității producătorilor români cu care am discutat în ultimii trei ani, ca și din observațiile personale asupra comportamentului de consum din “bula” mea socială, vinurile provenind din Republica Moldova au ocupat destul de autoritar segmentele premium și superpremium din marele retail de la noi din țară. Iar în general piața de la noi este principala destinație de export pentru cramele de peste Prut, după cum afirmă chiar Organizația Națională a Viei și Vinului de la Chișinău. Vorbim, așadar, de un fenomen important reprezentat de aceste vinuri, de o recunoaștere puternică din partea publicului – drept pentru care am ajuns la concluzia că trebuie să îl studiem prin lupa oferită de un concurs, deoarece e un subiect de interes pentru publicul vizat de noi.
Producătorii români au mai degrabă o vocație occidentală și asiatică
Cred că cel mai frecvent reproș la adresa acestui demers este lipsa de reciprocitate. Republica Moldova este mai puțin ospitalieră cu vinurile noastre, dar noi continuăm să fim nu doar o piață importantă de desfacere ci, uite, și de promovare…
Sincer, reciprocitatea ar fi și culmea! O țară mare producătoare de vin, atât în sectorul “industrial” cât și în cel “domestic, cu o populație de 3 milioane de locuitori, majoritatea cu venituri mai mici decât ale românilor – cum și ce fel de “reciprocitate” ar putea să ofere vinurilor românești?!? De altminteri, nici producătorii români nu ar fi interesați de o astfel de piață – ei au în vedere mai degrabă o vocație occidentală și asiatică, unde sunt banii și zecile sau sutele de milioane de consumatori. Bineînțeles că, după părerea mea, nu-s pregătiți pentru o astfel de piață – sau cel puțin nu la nivelul pretențiilor pe care le vociferează în piața internă – dar cine-s eu să spun așa ceva?!? Mai bine tac din gură.
La ce ajută un concurs de vinuri? Există impact și pentru consumator? Mă refer la o majoritate care nu este la curent cu clasamentele și concursurile.
Ajută mult un concurs, dacă e organizat nepărtinitor și profesionist. După cum îi ajută pe fiecare mintea, îi ajută pe producători să se cunoască și să poziționeze în raport cu concurența, pe retaileri să negocieze și să selecteze, pe consumatori să se bucure de produse de calitate. Concursurile oferă o privire de ansamblu dincolo de afirmațiile subiective de autopromovare ale producătorilor. Rezultatele pot fi preluate sau nu de către media mainstream, dar ele cu siguranță sunt preluate de către reprezentanții industriei producătoare – din România și din Moldova – și de către factorii de decizie din retail și distribuție: orice pretenție de calitate emisă de către departamentele de Vânzări ale cramelor va trebui să se întemeieze și pe aceste fapte concrete, stabilite independent; orice decizie profesionistă de listare va trebui să țină seama, în ecuație, și de factorul “calitate”; orice concurent care stă mai bine pe un segment va încerca să folosească rezultatul din concurs în folos propriu. Dintre consumatori, mai întâi informația va fi preluată de către o elită, de către un segment îngust dar preocupat de calitate, iar în timp, în măsura în care cramele își vor pune pe etichete astfel de recunoașteri calitative, ele vor deveni vizibile și în ochii masei largi de consumatori. E un proces de durată, dar el trebuie început de undeva. Personal, cred că promovarea vizibilă a calității e un interes, o nevoie și un sprijin pentru consumator – acesta e mai bine deservit atunci când primește anumite garanții de calitate realizate de către entități independente de retaileri și de producători – iar comercianții dau dovadă de grijă față de consumator și generează plusvaloare atunci când promovează la raft vinuri cu garanții.
Medaliile aplicate pe sticlă sunt diferențiatori? Impulsionează vânzările?
În măsura în care sunt folosite, da – constituie diferențiatori puternici. Când nu sunt folosite, n-au cum să facă vreo diferență. Dar, în mod cert, n-au ce să facă rău – iar ăsta e un lucru pe care ar trebui să-l aibă permanent în minte producătorii.
Cred că prețurile cerute pentru vinurile românești reflectă etapa actuală din piață – adolescența
Aș vrea să detaliem capcanele de la raft sau de marketing. Uite, de exemplu, exista pe timpuri (sper să îmi amintesc bine, nu știu dacă mai există) un vin cu numele Medaliat.
A existat, da, și un brand numit Medaliat, și mai multe numite Premiat – ăsta din urmă, chiar însoțit de completarea “a Monsieur Henri Selection”: habar n-am dacă o fi existat vreodată vreun domn Henri și ce fel de selecții ar fi putut el să facă, oricum era irelevant pentru publicul țintă vizat – să nu uităm că veneam dintr-o epocă în care statul român, cel care ar fi trebuit să aibă mecanisme de verificare a afirmațiilor de pe etichete, era profund ignorant. Pentru publicul larg păreau produse cu “calitate superioară, de export”, afirmația proprietarului de brand nu era verificată în niciun fel de vreun for independent și profesionist – și mă întorc la importanta nevoie a publicului de certificări independente și profesioniste: comercianții și publicul consumator trebuie să forțeze proprietarii de branduri să facă dovada afirmațiilor de pe etichete – iar astfel de dovezi trebuie produse de entități independente. În lipsa lor, în spatele unor afirmații de genul ăsta va exista mereu câte o țeapă.
Sunt sau nu vinurile românești scumpe? De ce?
Depinde cum definim “scump”: față de puterea de cumpărare a publicului vizat, față de concurența de profil? Personal, cred că prețurile cerute pentru vinurile românești reflectă etapa actuală din piață – adolescența – care vine cu tot felul de aspirații înalte, ce urmează să se erodeze sub efectele forțelor adverse (inclusiv, dar nu numai, competiția), și cu credința “adolescentină” a producătorilor că ar fi “speciali, unici și de necuprins pentru gândirea convențională a civililor”. O naivitate pe termen lung și o viziune provincială, marginală, atâta vreme cât productivitatea medie la hectar a viticulturii românești e mult sub media internațională a țărilor de succes în domeniu și cât creativitatea și personalitatea vinurilor românești – la nivel de industrie mă refer – sunt abia “în curs de dezvoltare”. O țară care e pe una dintre pozițiile 6-7 la producție în Europa și pe 12-13 în lume și care are o piață internă de doar 400 milioane euro și exporturi aproape inexistente are, în mod clar, o problemă. “Ajută” la această problemă lipsa de competitivitate (și de competiție) internă, coroborată cu naționalismul și cu lipsa de educație a publicului consumator și lipsa de profesionalism a tuturor factorilor intermediari – din marele retail, din distribuție, din HoReCa. Iarăși, mă refer la aceste trasee în ansamblul lor, deși admit că există și (foarte puține) excepții.
Se mai fac revoluții în industria vinului? Se mai inventează sau doar se perfecționează?
Singura “revoluție” previzibilă cred că va fi atunci când China va învăța să exporte vinuri și să consume vinuri la nivelul producției pe care deja o are. Va fi o revoluție comercială similară cu cea adusă tot de China în alte domenii – auto, IT etc. În rest, pe plan internațional, marea provocare e încălzirea globală. Se inovează și se perfecționează – adeseori pornind de la reinventarea unor produse vechi: Australia, Statele Unite, Chile, chiar și Republica Moldova lucrează mult în direcția asta. Pe piața internă, nu cred că poate fi vorba nici de inovație și cu atât mai puțin de revoluție în vreun fel – “ne suntem suficienți așa cum suntem, suntem speciali” – industria neglijează segmente importante din public: tineretul, amatorii de vinuri dulci cu dare de mână, amatorii de beri artizanale și cocktailuri șamd. Cutumele retailului internațional tot mai influent la noi fac și ele mai dificilă inovația – tehnocrații si funcționarii din retail au un apetit scăzut pentru asumarea de riscuri, o pregătire precară și, în consecință, o înțelegere extrem de rudimentară a fenomenelor și a trendurilor și cu atât mai puțin o disponibilitate de a le anticipa și utiliza.
Observ înmulțirea (chiar excesivă) a evenimentelor bazate pe degustare, dar parcă toate-s la fel. Crezi că publicul o să se plictisească? Ar trebui să venim cu concepte diferite?
Cred că publicul deja s-a plictisit. Cea mai “bună” parte a publicului, cei mai interesați și mai interesanți consumatori fie s-au plictisit, fie s-au “anchilozat” și n-au mai reușit să treacă dincolo de explorarea gustativă a unor experiențe bazate pe… degustare. Anchilozarea asta este, pentru mine cel puțin, un semn că probabil această categorie nici nu va mai putea fi recuperată – dacă n-au înțeles deja că mai există ȘI altceva dincolo de gust, atunci nici nu vor mai înțelege vreodată complexitatea și bogăția acestui univers. Vina principală aparține, aici, promotorilor de astfel de evenimente: folosesc același concept, aceeași regie și scenografie și, în mare măsură, aproape același text – având probabil convingerea sfertodoctă că pun în scenă vreo capodoperă.
main foto: Călin Stan
Romanian 
English 