România nu performează în afara granițelor ei, iar în interior produsul românesc se bate parte în parte cu concurența din străinătate. Poate ne-ar prinde bine o gândire radical diferită față de strategiile de până acum, dovedite ineficiente (total sau parțial) sau chiar găunoase.
În ultimii ani (de fapt decenii) presa a relatat despre participările dezastruoase ale României la tot felul de târguri din străinătate. De obicei cele de turism, unde fie că banii alocați de autoritățile locale sau centrale au ajuns la clientela de partid și au dispărut în neantul evaziunii fiscale și furtului de stat, fie au fost puțini și iar standurile noastre de toată jena. Ultima discuție la subiect s-a învârtit în jurul ProWein (martie) unde, de bine, de rău 21 de crame au încercat să se facă remarcate fără ajutor de la stat, deși multe țări participante la târgul din Dusseldorf aveau parte de standuri imense, hale întregi, subvenționate de guverne. De ce? Pentru că este în interesul țării, nu doar al diferiților antreprenori. Omit cu intenție orice discuție despre celelalte subiecte fierbinți care au stârnit dezbateri și orgolii în aceste zile.
Mă reîntorc la teza de la începtul textului. Dacă în loc să mergem noi la ei am crea pretextul să ne descopere ei la noi acasă. Știu că asta e principala menire a participărilor la astfel de târguri și nici nu vorbesc despre boicot, dar am putea ca în loc de promovare cu țârâita să spargem “gura târgului sau măcar să-I dăm doi dinți jos”.
Înainte de intra direct în pâine, subliniez și impactul pe care îl are VINARIUM, cel mai mare concurs internațional de vinuri din România și singurul afiliat OIV și VINOFED, organizat de Cătălin Păduraru, care de mulți ani reușește să aducă în România nu doar experți străini în vin ci mai ales comunicatori importanți și credibili la nivel mondial. Iar vinurile românești ajung la ei nu doar ca probe secretizate în concurs ci și alături de mâncare românească la evenimentele conexe. E unul dintre exemplele de succes și notorietate internațională făcut de noi la noi. În mai are loc o nouă ediție și le urez și mai mult succes.
Ideea e mai veche, îi aparține prietenului meu Cezar Ioan care a resuscitat-o de curând într-o nouă formulă care îmi pare că ar putea aduce plusvaloare consistentă țării (la modul general) & industriilor de profil, dar și să genereze direct alte profituri conexe.
Treasure of the East este un concept atât de încăpător încât limitările ar ține doar de nișare și targeting. Un Târg-Festival la București de Travel & Gastronomy (food & wines) care să devină cel mai mare din Europa de Est și care, aici la porțile orientului, să prezinte Estul Vestului. Suntem, totuși, cea mai mare capitală din regiune și ar trebui să ne asumăm și acest rol centralizator și catalizator. Și-ar găsi aici locul și distilatele din Mongolia, și rachiurile sârbești, și merele poloneze și vinurile georgiene. Ar fi loc și de ramen și de ciorbă, și de hummus și de fasole bătută. Am cunoaște mai bine dolmele azere și borsthul ucrainean (ambele înscrise în lista patrimonului intangibil al umanității by UNESCO). Am putea degusta comparativ cevapcicii din mai toate țările balcanice pe care i-am împrieteni cu Băbească sau Rară.
Un event și de popularizare dar și B2B.
Asta ar însemna asocierea noastră, a multora dintre noi, și presiune comună pe autorități. Oare putem?
Credit photo: Wine Festival © Radiokafka | Dreamstime.com