Marea bucuriei a acestui campionat de fotbal este (cu excepția victoriei cu Ucraina), pentru mine, lupta gastronomică dintre suporteri. Hârjoneala culinară începută de elvețieni cu ale lor pălării tematice și cu lozinca “fondue betther than goulash” a fost continuată de două gesturi simbolice, identice: albanezii care au rupt spaghete în fața unor italieni îngenunchiați din pricina gestului și austriecii care au frânt bagheta franțuzească. Italia a reușit, ca și România, să participe, ba chiar să pună consistent umărul la construcția istorie fotbalistice a Albaniei. Cu noi, la prima lor participare, au bifat prima victorie al un campionat final, în 2018, cu Squadra Azzurra cel mai rapid gol de la Europene. Italienii au reacționat pe teren cu două goluri în prima repriză și în peluze cu verdictul “eat pasta run fasta”
Paradoxal, într-o competiție care s-a remarcat prin numărul enorm de autogoluri, românii atacă și nu se năpustesc spre propria poartă culinară. În piața din fața Domului din Kholn suporterii noștri afișează mesaje precum “mici are better than waffles” & “mujdei is better than chocolate”. Brusc, când miza ține de fotbal autoaccidentările cu care suntem obișnuiți nu mai contează (micii, sarmalele ori ciorba de burtă nu-s ale noastre… în cazul mujdeiului chiar și Dan Alexe, locuitor al Regiunii Capitalei Bruxelles, care insistă că etimologia e știința care dovedește orice – inclusiv că până când nu au venit otomanii să ne învețe cuvântul cioban, pe la nu existau păstori – spune că ar avea rădăcini autohtone și că nu ne-a învățat altcineva să mâncăm usturoi pisat și diluat cu apă).
Așadar România dă, culinar, la gioale și cred că e pentru prima dată când face, vizibil și la unison, treaba asta. Poate doar scurta încordare a mușchilor pe când UE a vrut să interzică bicarbonatul de sodiu din mititei să concureze cu mândria noastră gastronomică de azi. Până mai ieri sufeream că n-avem nimic, azi ne lăudăm cu valoarea gustativă în cel mai frumos război existent: duelul gastronomic. Mă bucur că identitățile gastronomice sunt atât de puternice încât funcționează cu succes ca metaforă și înlocuitor de pumni și picioare. Probabil că nu e prima dată, dar nici nu știu să fi fost vreun campionat în care mâncarea să fie atât de prezentă. Disfemisme culinare (cârnățari, orezari, macaronari s-au mai auzit și scris în comentarii sportive, de obicei deplasate). Dar azi, zilele acestea, mai mult ca niciodată oamenii se identifică cu mâncărurile naționale. Și ce bine ar fi dacă toate războaiele s-ar duce cu obuziere cu usturoi din Țara lui Dracula versus soldați de ciocolată.
Țin pumnii alor noștri care îmbrăcați așa în galben și cu pecete de mămăligari să facă în așa fel încât să explodeze mămăliga pe RheinEnergieStadion!
Credit foto: Cătălin Oprișan și Daniel Bran
Da, poate iese mai bine un „război” culinar, decât o victorie pe terenul de fotbal. Au învins sarmalele, micii, mujdeiul, alea-alea belgiene? Nu știm decât că au pierdut fotbaliștii românia cu 2 goluri la 0, meciul Belgia-România, la Euro 2024.