Există sau nu mâncare cu specific reșițean?”

Am avut plăcerea să descopăr la Reșița un restaurant foarte bun, ba chiar surprinzător. Nu e vorba doar de preconcepții referitoare la orașele mai mici din țară ci în special, fapt dovedit ulterior, de carențe în lanțul de aprovizionare în aceste zone.
L-am descoperit pe Chef Robert Dragoescu de la Moft Resita și după ce am mâncat și am discutat pe îndelete am plecat cu părerea de rău că nu a fost destul timp să împărțim mai multe sticle cu vin. Robert are enorm de mult bun simț și nu știu dacă asta o să îl ajute pe viitor.

Dacă treceți pe la Reșița, opriți neapărat la Moft Resita

La Amintiri Gustoase, în podcastul Cronicari Digitali, Robert Dragoescu explică de ce s-a întors în țară când mai toți bucătarii pleacă și ce l-a apucat să deschidă un restaurant de fine dining într-un oraș industrial. Dezvăluie secretul unei pizza ca la mama ei și încearcă să răspundă la întrebarea “Există sau nu mâncare cu specific reșițean?”.

Episodul special dedicat Reșiței caută să pună în valoare diversitatea patrimoniului cultural din oraș, în mediul digital, pentru tânara generație, cu impact la nivel național și regional, pe fundalul triplei aniversări din 2022. Documentarea s-a făcut în cadrul unui Heritage Trip, în luna iulie, la care au luat parte peste douăzeci de creatori de conținut care au reușit, într-un singur weekend, să aducă poveștile orașului în fața unei comunități de peste 500.000 de oameni. „RE: member, RE: connect, RE: discover” este un proiect Cronicari Digitali derulat cu susținerea Primăriei Municipiului Reșița și a Consiliului Local al Municipiului, prin programul de GRANTURI „REȘIȚA – SPAȚIU CULTURAL”.

Podcastul Cronicari Digitali este disponibil pe toate platformele de streaming audio, dar și pe www.cronicaridigitali.ro/podcast. Noi episoade sunt lansate în fiecare joi și vineri. Podcastul, realizat de agenția Zaga Brand și Asociația Human Made Art (HUMART), este în prezent cel mai popular produs cultural din Apple Podcasts atât în România cât și în mai multe țări unde trăiesc comunități importante de români. În secțiunea Travel, podcastul Cronicari Digitali este pe prima poziție în România.

Leave a Reply

Your email address will not be published.