Editura GastroArt announces the launch of the volume SARMALE ȘI SEROTONINĂ. DESPRE UN MAINSTREAM GASTRO-CULTURAL de Camelia Burghele în Timișoara, București și Zalău. Volumul este, deopotrivă, o abordare antropologică a bucătăriei tradiționale și o culegere de rețete de sarmale (preluate din satele sălăjene). Cartea se găsește în rețeaua de librării Cărturești, în diferite băcănii și restaurante din țară, online pe siteul carturesti.ro, iar la Bookfest Timișoara poate fi achiziționat de la standul librăririe Două Bufnițe.
Programul complet al lansărilor:
Sâmbătă, 29 martie, ora 13.30, Bookfest Timișoara, prezintă Radu Paraschivescu
Joi, 3 aprilie, la librăria Cărturești Modul (strada Academiei nr. 18-20), participă autoarea și invitații săi: prof. Univ. Dr. Narcisa Știucă, Marius Tudosiei și Cosmin Dragomir.
Joi, 10 aprilie, ora 18.00, Zalău, Cărturești la sala Porolissum, prezintă Camelia Burghele
Joi 8 mai ora 18.00, Timișoara, Cărturești – Operă, prezintă Adriana Babeți
Cu certitudine, în orice formulă am încerca să definim „tradiționalul”, sarmalele nu pot lipsi. Sarmalele cu mălai (păsat) sau orez, cu carne tăiată din cuțit, cu afumătură sau fără, doar cu ceapă prăjită, cu cureki murat sau varză crudă, fierte pe marginea fiteului sau șpohertului în oale pântecoase de pământ, ne trimit mereu la savoarea mâncărurilor de altădată. Fără a fi chefi la restaurante fancy din centru, gospodinele din satul tradițional cunoșteau și aplicau nenumărate tips and tricks pentru a le da un saft nemărginit, gustat și degustat la nunți, înmormântări și în fiecare duminică.
Sarmelele se găsesc în mijlocul unui mainstream cultural, orientat spre o incomensurabilă dorință a orășeanului de a cunoaște și lăuda tradiționalul (coasem chimeși și ii, apelăm la un design arhitectural țărănesc și la o amenajare interioară etno, gătim și mâncăm „ca la bunica”, apelăm la leacuri băbești, vrăji și ritualuri magice, ținem sărbători tradiționale, promovăm cultura satului tradițional ca pe cel mai tare brand în materie identitară).
Volumul pledează pentru o antropologie a… sarmalelor, în care oala cu sarmale este un inefabil martor între două lumi (sat și oraș) și un fabulos barometru al dezvoltării societății românești. Devoalând un incredibil know how al bucătăreselor de la țară, sunt selectate o serie de artificii, șmecherii, trucuri, secrete (tips and tricks), numai bune de împrumutat de gospodinele de azi de la cele de ieri, toate redate în limba colorată ardelenească, așa cum au fost culese direct din teren.
Printr-un storytelling inspirat, se fundamentează, de fapt, un patrimoniu cultural al gustului, pornind de la o serie de cooking stories și terminând, apoteotic, cu mărturii despre savoare, saft, zoft (pour les connaisseurs, desigur) dar și despre marea provocare a țărăncii: să facă mâncare sățioasă din ingrediente puține, de preferat „din ce dă grădina” și, de cele mai multe ori, fără carne. Se vorbește despre un management corect al bucătăriei și alimentelor, dar și despre … calitățile estetice ale produselor (geometria sarmalelor, care se așează în oală „ca razele de soare”).
Dintr-un alt unghi, antropologul se vede nevoit să dicute și despre istorii culinare și sarmalele globalizate, despre atitudinea contemporanului și „forțarea modelului” sau „uzarea simbolului” (supra – tradiționalitatea) dar și despre o serie de deschideri culinare: euro-sarmale (sau mondo-sarmale?), gastro-diplomație și euroregiuni gastronomice (și turistice).
Așadar, pentru că „dacă sarmale nu e, nimic nu e”, sarmalele au devenit, încet, euro-sarmale: cu ele ne legitimăm identitar, ne spunem povestea, ne mândrim și le ducem cu noi pretutindeni. Vorba poetului, în România și în Europa, cu adevărat „miroase a sarmale peste Munții Carpați”…
“Când, în vara lui 1919, un mare general francez a poposit la Lugoj, Marseieza a răsunat cu avânt din zeci de piepturi. Cu inimile covârşite de măreţia clipei, cântăreţii străvechiului cor „Ion Vidu” au scris o filă de neuitat în istorie. Căci în vreme ce înalta faţă a Franţei se înfiora ascultând „Aux armes, citoyens!” (pentru nefrancofoni, ozarmăsitoaien), timişenii au priceput cu grăbire vigurosul îndemn: „O sarmă să tăiem!”
Să fie doar o legendă urbană? La urma urmei, nici nu contează, câtă vreme fapta bravilor lugojeni ne ajută să aducem imn de slavă României pofticioase şi acestei cărţi minunate. Fiindcă ceea ce face aici priceputa sarmaloloagă Camelia Burghele ne lasă cu gurile căscate de uimire. Întâi, ea aşază Sălajul natal pe gastro-harta ţării. Apoi, ne dovedeşte cu asupra de măsură, că ştiinţa şi gustul cel bun sunt una (nu degeaba zic francezii savoir şi saveur). Chiar aşa ceva se întâmplă în zecile de foi umplute cu vorbe savante, dar şi cu multe rostiri din popor, toate tocate mărunt, sărate şi piperate cu voie bună şi apoi rânduite cu spor: ştiinţă adevărată, dar fără nimic sleit în ea, poveşti pline de saft şi 60 de reţete care te dau în clocot de plăcere.
Deci, poftă s-aveţi!” (Adriana Babeţi)
***
„România are conturul unui peşte dolofan. Ar fi oare o erezie să ne-o închipuim preluând forma unei sarmale? Ne-ar bănui cineva de lipsă de patriotism? N-ar trebui. În fond, discuţia despre identitatea de brand a acestui produs e veche, deşi nu pare să ducă undeva anume. Există sarmale cât pumnul şi sarmale cât mosorul de aţă. Există sarme şi piroşti. Spre a nu mai spune că există şi un colecţionar de sarmale, Cosmin Dragomir, la a cărui editură apare cartea de faţă.
Prin urmare, tot ce lipsea era un hermeneut subtil şi şarmant, un antropolog cu aplecare spre gastronomie, care să plaseze oala cu sarmale în mai multe tipuri de meniu şi să facă racordurile necesare. Îl avem acum. Camelia Burghele scrie convingător şi viu despre acest soi de comfort food pe care nicio gospodină cu o înzestrare minimală nu are voie să-l rateze sau să-l ignore. Oala cu sarmale e prezentă la rugă şi la Revelion, la masa nuntaşilor şi la parastas, la aniversare şi la comemorare. Indiferent dacă sunt pregătite ca la mama sau ca la bunica acasă (soacra e trecută ritualic sub tăcere), sarmalele poartă în textura lor mesaje care vin din profunzimea ruralului şi se îndreaptă cuceritor spre fortăreţele urbane.
Sigur, n-are nimeni ambiţia să introducă sarmalele pe listele Michelin. Şi nici nu e nevoie. Totul e să guşti pitorescul din farfurie şi din context. Să vezi cu ochii minţii bucătăria de odinioară şi să simţi mirosul aburilor care se ridică din oală şi cuprind încăperea într-o îmbrăţişare aromat-pofticioasă. Iar Camelia Burghele nu face aici doar antropologie, ci şi literatură. Ea lămureşte o sumedenie de sarmalentendu-uri privind felul în care ne adjudecăm copyrightul produsului (ehe, obsesiva noastră grijă de-a ne umfla muşchii aproprierii, într-o perioadă când lumea înţelege că mâncarea e de obicei transfrontalieră, iar identităţile fluide) şi apelează la cărţi de bucate din vechime, pe ale căror pagini stă uneori sigiliul unei pete de grăsime.” (Radu Paraschivescu)
“O „antropologie a sarmalelor” pare a fi o supraspecializare, poate o exagerare sau o forțare, dar autoarea volumului de față ne convinge că subiectul e atât de vast încât aproape că merită o disciplină de studiu separată. Volumul e mult mai mult decât o culegere de rețete de sarmale preluate din memoria colectivă a satului tradițional prin apelul la poveștile femeilor în vârstă cu care autoarea cărții stă de vorbă; referențialul cercetării este semnificativ amplificat de multitudinea perspectivelor de abordare, între care cea dinspre comfort food și legăturile acesteia cu serotonina generatoare de amintiri duioase și emoții 9 Sarmale și serotonină liniștitoare este cea mai surprinzătoare, dar și cea mai cuprinzătoare. Comfort food, un concept modern, cu ample ecarturi antropologice este iscusit suprapus peste sarmale, oferindu-i colegei mele prilejul de a pune în fața cititorilor acele zeci de gânduri, sfaturi și rețete preluate direct de la bunicile satului”. (Nicolae Panea)
“Camelia Burghele, prin volumul de față, demonstrează încă o dată că sarmalele sunt ȘI românești și că în astfel de discuții apelul la istoria culinară și scotocitul până în ieslea lumii în căutarea sarmalelor originare nu își au rostul. Istoria lor este încâlcită și încă neelucidată de specialiști. Mai mult, subiectul e cât se poate de sensibil și creează tensiuni diplomatice între diferite națiuni.
Când statistica arată că sarmale se fac în peste 50% din țările de pe glob, analiza diversității culturale din jurul unui singur preparat dintr-o singură regiune ar trebui să ne facă să regândim întreaga epopee sarmalologică. Camelia Burghele fix asta face: o analiză antropologică modernă a tradiționalului la care adaugă zeci de rețete – variațiuni la temă. Și o face la pas, la firul ierbii și al cotorului de varză, din sat în sat, din casă în casă. Cartea are ca fundament sute de interviuri cu bătrânii din Sălaj și nu numai. Unii dintre ei nu mai sunt printre noi – zeci, sute, mii de cărți de bucate pierdute în cimitire. Munca unor specialiști precum autoarea de față întreține vie parte din identitatea națională și demonstrează că patrimoniul gastronomic material și imaterial nu are doar valoare muzeală”. (Cosmin Dragomir)
***
Camelia BURGHELE este un etnolog / antropolog cultural specializat în magia terapeutică tradițională și formulele moderne de preluare a scenariilor magico-rituale, dar și în dinamica proceselor culturale din satele românești tradiționale (mai ales a satelor din Sălaj). Este dublu licențiată (Litere și Jurnalism, UBB Cluj), dublu master (UBB Cluj, Universitatea București) și are studii doctorale (UBB Cluj) și postdoctorale (Academia Română).
Este autoarea a peste 20 de cărți de etnologie și antropologie culturală, între care se remarcă seria de 10 volume „Satele sălăjene și poveștile lor” și o serie de „retreat-uri turistice la țară” – Șapte zile în Țara Silvaniei, Șapte povești din Țara Silvaniei and Șapte seri în Țara Silvaniei (sub tipar), în care valorifică cercetări etnografice personale de teren.
Este o voce autorizată a generației mai tinere de antropologi români, preocupată de radiografierea fenomenelor culturale specifice globalizării și urbanului, a noilor repere din satul post-tradițional și a formulelor elastice de raportare a omului contemporan la paradigma supranaturalului (volumul Etnologie, magie, pandemie. Cămașa ciumii, next level: 2.0, în pregătire).
Unul dintre ultimele sale volume, De la vrajă la vrăjeală. O antropologie a supranaturalului contemporan, apărut la Editura Institutul European, Iași, 2017, cu ediția a II a în 2022) cu o prefață de Nicu Gavriluță, s-a bucurat de un succes notabil: „Un volum unic în felul său, de pionierat și, mai ales, de maximă actualitate, tentant pentru lectură” (acad. Sabina Ispas).
A activat în proiecte derulate în cadrul „Timișoara – Capitală Culturală 2023”, și, prin Culinaria Banatica, se implică în demersuri culturale și evenimente ce susțin atribuirea titlului de „Euroregiune Gastronomică” Timișoarei. Are o serie de studii de antropologia alimentației bazate pe cercetări de teren (rețete din satul tradițional), racordate la antropologia culinară (sau culturală) europeană.
Membru în boardul Asociației de Științe Etnologice din România. Protagonistă a numeroase emisiuni TV și radio regionale și naționale pe teme de antropologie culturală. Lector / speaker în diverse proiecte culturale, a impus în discursul antropologic câteva expresii definitorii: țăranul SMART, colecția de babe, țăranul – ecologist.
English 
Romanian 