A fost un 1 august românesc. Un periplu gastronomic românesc de la A la Z unde Z este influențat de C, G sau M ori O. ? De o cursivitate imprevizibilă pentru două experiențe culinare consecutive (prânz și cină), complementare nu antagonice deși se află la polii opuși ai tehnologiei din bucătărie. Dar și un loc comun, generos, numit gastronomie românească.
La “La Nea Ilie” din Pitești e musai să te oprești dacă treci prin urbe. Din câte știu, nea Ilie e grataragiu din moși strămoși și dacă tot folosim celebrul citat din Brillat Savarin pe oriunde, aici cred că se “asezonează” cel mai bine. Nea Ilie își ține grătarul în târgul auto și a devenit o legendă locală datorită preparatelor de zahana pe care le servește. Autenticul street-food românesc: organe și mațe (chișcărie) la grătar. De toate. La 100 de grame. “La Nea Ilie” este o extensie, cred că i se mai spune și la Nea Ilie acasă fapt ce mă duce cu gândul că restaurantul e făcut în curtea lui. Aici poți savura cam orice organ la grătar: fudulii, momițe, rinichi, splină, măduvioară, mațe, ficat… și un mujdei de pune în cap orice plăieș ori răzeș chiar și lihnit de foame. Nici nu i-aș spune mujdei acelei paste extrem de concentrate de usturoi cu usturoi. Probabil și nițel frecat cu ulei și sare. O mâncare autentică, rapidă (asta dacă ospătarii se mișcă cu talent, chiar am observat o îmbunătățire considerabilă a serviciului față de anul trecut & există enorm de multe plângeri pe facebook referitor la acest aspect. V-aș ruga să nu îl băgați în seamă, să veniți cu gândul la mâncare și cu timp de savurat).
Seara am ajuns la NOUA – bucătărie românească, unde Alex Petricean, cheful rezident & owner, l-a avut invitat pe Mihai Toader cu toată gașca de la Fragmente. Despre Fragmente am scris nițel aici. Conceptul cinei la patru mâini plus toți ceilalți bucătari care au trebăluit pe acolo a fost inspirat de cercetările făcute de echipa Fragmente pentru episodul dedicat Bucureștiului culinar (episod care va fi lansat curând) și la care am avut plăcerea să și contribui. Fiecare fel de mâncare propus are în spate o poveste: fie că e un covrig cu sare ca pe vremuri, fie că e un kebab cu vinete armenesc, i-aș spune reinterpretat, dar tura asta nu vreau să polemizez cu Alex ?
Experiența gastronomică (felurilor de mâncare li s-au adăugat băuturi – vinuri, bere craft, gin autohton, afinată) a fost fabuloasă. Și nu sunt eu genul care să se entuziasmeze prea ușor. Experiența, da!, știu că mă repet, nu a ținut doar de mâncare și pairing ci de un concept cât se poate de rotund și consistent: feluri de mâncare inspirate din bucătăriile etnice și din gastronomia veche, băuturi, povești & istorii și muzică.
He, he, dar ce muzică. Bogdan Simion și taraful. Măi oameni buni vă rog eu mult să nu cumva să îi ratați. Recitalul, împărțit pe epoci, stiluri și povești, performat în pauzele mesei a fost năucitor. Nu doar muzică ci și istorie muzicală. Și istorie culinară. Și alcool. Asta în caz că nu știați, data viitoare, în ce fel de eveniment să investiți cu folos niște bani. Genul ăla pe care, ulterior, îl și puteți povesti.
PS. Preparatul numărul IV a fost botezat după poveștile mele și în calitate de naș le mulțumesc. Mai ales că orezul făcut cu seu de oaie (unde intuisem boia afumată) a fost, probabil vedeta serii.