Binecunoscut publicist și scriitor, Stelian Tănase și-a încercat nu o dată și abilitățile de diarist. A publicat, printre altele, volumul „L.A. vs. N.Y. – Jurnal american” (apărut inițial în 1998 la Editura Polirom din Iași, reeditat de Humanitas în 2006, în Seria de Autor Stelian Tănase), o carte din paginile căreia transpare multă poezie, adesea cu un aer paseist, printre notațiile ținute cu o ritmicitate de invidiat.
Invitat, în calitate de visiting professor, în Los Angeles (perioada decembrie 1996 – martie 1997) la UCLA (University of California Los Angeles), Stelian Tănase și-a asumat întru câtva și rolul de cronicar-explorator al vieții și al vastelor întinderi californiene (nu o făcea pentru prima oară, fiindcă mai fusese în Statele Unite) – în sensul că, pe lângă îndatoririle legate de acest stagiu profesoral, a cunoscut oameni diverși, fapte și locuri pe care le-a descris cu talent și cu evidente veleități descriptive.
În această primă parte a jurnalului, din perioada Los Angeles (a doua parte cuprinde notații din timpul șederii la New York) Stelian Tănase ne delectează cu aspecte din viața de zi cu zi a locuitorilor Los Angelesului. Una dintre cele mai interesante opriri ale „camerei de filmat” a diaristului a fost în piața Fairfax, un farmers market despre care ne spune că este „un loc nostim, o veche piață, cu prăvălii, cu pasaje misterioase, cu tarabe, cu colțuri unde poți să stai la taifas, un loc liniștit, plin de vegetație, de mici cafenele și expresuri unde se adună bătrânii în așteptarea morții, să mai disece istorii trecute și ultimele news, prețurile, tratamentele medicale, vacanțele, nepoții”.
Imediat, ca un reflex necondiționat, gândul lui Stelian Tănase se îndreaptă către casă, iar comparația, păstrând proporțiile și respectând descrierea americană, nu pare deloc deplasată: „Agitație, lume multă cumpără, grăbită. Ca în Obor. E un loc plin de poezie, de atmosfera vechilor cartiere comerciale, a piețelor din preajma gărilor. Curățenie, găsești orice marfă. Te preumbli în căutarea măslinelor grecești, brânzeturilor franțuzești, a dulciurilor ungurești printre tarabele pline de lucruri intens colorate” ne spune scriitorul.
Am spus „păstrând proporțiile” având în minte și imaginea Oborului din anii `90, care păstra totuși coloratura cenușie lăsată moștenire de întunecații ani `80. Trecând peste asta însă, nu ne putem abține să ne bucurăm de amănuntele picturale oferite în scris de Stelian Tănase: „Felul cum o bătrână numără concentrată mărunțișul. Cum un negustor așază peștii pe cântar. Felul cum o femeie cochetă, care-și cumpără ochelari de soare, probează multe perechi, privindu-se într-o oglindă. Felul cum un copil privește fascinat niște colivii cu păsări exotice. Felul cum o gospodină măsoară din ochi conopidele. Felul cum polițaiul stă rezemat de un perete, cu ochii-n toate părțile. Felul cum măcelarii ascut cuțitele. Tot ce se întâmplă aici este infinit, cosmic. (…) E o lume fără mofturi, naturală și puternică. Apoi, sunt mirosurile, culorile. Opuse inodorului orășenesc. Când orașul are un miros, atunci este un amestec de coloranți, benzină și praf. Culorile sunt ale asfaltului și clădirilor. Pătruns în piața de la Fairfax, dintr-odată te îmbeți de mirosuri și culori. Verde intens, roșu, oranj, violet, galben, alb. O pictură flamandă. Vie, proaspătă”.
Și din nou se reface, cu același reflex necondiționat, legătura cu ceea ce înseamnă acasă, deși privind de la distanța dintre România și America senzația este de vertij: „Gândul meu a rămas la piața Fairfax. Mi-ar plăcea să trăiesc în vecinătatea ei. Să fie primele amintiri din copilărie? Oborul cu lumea lui pestriță, cu mirosurile, cartierul Gării de Est. Mirosea a cărbune, a petrol, a fum de locomotivă. A pește și a miel. A găinaț, a bălegar. A dude, a salcâm și a roșcove. A pâine caldă, brutăria era peste drum aproape. A biserică. A murături, toamna. A săpun făcut în casă. Femeile întindeau covoarele pe trotuar și le frecau cu peria de scânduri. Toamna, căruțele ocupau strada, încărcate cu pepeni verzi mari. Nu puteam să țin unul în brațe. Mirosea a must. A fum de grătar, a pastramă și prăjeală. A gutui. Ce bine miroase o gutuie coaptă! Mirosea a frunze, a ploaie. A var. Unde sunt toate astea acum? Nu mai sunt nicăieri. Nicăieri. S-au dus.”
Deși ne-am fi putut opri la această evocare încărcată de o emoție cu aer paseist, mergem totuși un pic mai încolo, peste câteva zeci de pagini, unde am descoperit o altă bijuterie descriptivă cu aer de „Obor imaginar”, așa cum îl numește chiar Stelian Tănase, iată: „Piață. Mango. Culoarea miezului de dovleac, cactuși vânduți pentru mâncare, chili (ardei verzi), broccoli verde-întunecat, avocado, ananas. Hălci de porc și de miei atârnate în cârlige. Pescăria o simți după miros. Gospodine nervoase cer bucata dorită, se ceartă la preț. Într-o vitrină, sute de specii complet necunoscute mie de pești în solzi sau tăiați, ori curățați de solzi, carnea alb-roză, tăiată felii. Racii roșii sau cenușii, grămezi de scoici negre, caracatițe. Mezelarii aliniați. Brânzeturi albe, mirosind a sărătură. Cepe albe, roșii și negre. Loc cu vad. Înghesuială, nervozitate, agitație, culori puternice. Un loc viu… Oborul meu imaginar. Pe cel real, l-am pierdut.”
Romanian 
English 