Care e povestea cu tortul de țuică

Care e povestea cu tortul de țuică? O întrebare la care tot am căutat răspuns, iar venirea Alinei Muntele în podcastul Cronicari Digitali, la Amintiri Gustoase, m-a ajutat să găsesc răspunsul.

„Este un tort cu mousse cu țuică, mai exact cu pălincă. Sunt un pic diferite, una e mai aromată, una e mai puțin aromată, una e mai tare, alta mai puțin tare. Al meu are pălincă de obicei, dar generic sau – pentru toată lumea – este tortul cu țuică. Nu e așa de nou, deja are o istorie de 4 ani.

M-am gândit așa: soțul meu, Ciprian Muntele care a terminat acum 4 ani un Iron Man, ceea ce înseamnă un triatlon foarte greu, cu foarte multe probe dificile, e pasionat de țuică și am zis că trebuie să-i fac cadou ceva special pentru el și pentru acel moment.

Și am zis să fie ceva cu țuică, oare ce să fac cu țuică? Trebuie să fie un tort și aici a intervenit problema de cum pun eu țuica în tort, și de aici a apărut mousse-ul cu țuică. E un tort la care mă gândisem deja de niște ani și tot încercam să găsesc exact combinația potrivită și raportul potrivit, și cum altfel să se facă tortul respectiv dacă nu cu o țuică cu multe grade. Nu oltenești, ci mai spre Ardeal.”

Podcastul Cronicari Digitali, produs de Zaga Brand și Asociația Humart (Human Made Art), vine cu episoade noi în fiecare joi și vineri pe toate platformele de streaming audio și pe www.cronicaridigitali.ro.

Podcastul Cronicari Digitali este susținut de Raiffeisen Bank România și de Electrolux România. Partenerii proiectului sunt convinși că, prin accesul la educație, cultură și tehnologie, putem deveni cea mai bună versiune a noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

postări asemănatoare

Începeți să introduceți termenul de căutare de mai sus și apăsați Enter pentru a căuta. Apăsați ESC pentru a anula.

Inapoi sus
ro_RORomanian