Într-o săptămână electorală precum aceasta cu greu și-au făcut loc (chiar întâmplător) două subiecte cu tentă naționalistă și care nu au treabă cu discursurile politice ale partidelor extremiste. Ultranaționalismul promovat de astfel de partide e doar manipulatoriu și ușor digerabil de mase de alegători ahtiați după senzațional și găleți cu zahăr și ulei. În cazul de față vorbim de două luări de poziție care funcționează ca semnal de alarmă ce ar trebui să ne pună măcar pe gânduri.
Însă, în loc de coalizare reușim, încă o dată, să ne scindăm. Și da, e bine că există opinii diverse, contradictorii, pentru că asta ar însemna dezbatere, doar că fix dezbaterea ne lipsește. Noi nu argumentăm ci ne impunem părerea. Stăm prost la debate, dar suntem tari pe poziții. Nu ne place dezbaterea ci vrem să moară opinia celuilalt. Suntem mai îndrăgostiți de a ni se da dreptate decât de adevăr. Jocul nostru de glezne e de fapt doar dat la gioale, câteodată chiar direct în ale noastre. Bipolaritatea duce și la autoaccidentări.
“La blouse romaine” continuă un demers inițiat în urmă cu câțiva ani prin care solicită creatorilor de modă care se inspiră din porturile tradiționale românești să ne crediteze ca țară/regiune etc. Nu cere bani, nu cere faimă, cere doar un pic de onestitate și aduce argumente (nu le înșir aici, le găsiți la ei). Chestionat la temă, Maurice Munteanu opinează: “Ia românească nu este 100% românească. Ia românească are niște surse de inspirație foarte clare: ele sunt Ucraina, Ungaria și Rusia. Treaba asta se aplică și la gastronomie. Micul, după cum bine știm toți, nu este un produs românesc. Sau plăcinta cu brânză. Poalele-n brâu, mămăliga, sarmalele ș.a. Toată treaba asta ar trebui discutată mult mai serios și, bineînțeles, într-un context mult mai larg și cu mult mai multe amănunte și studii etc” (citat de pe hotnews.ro).
Aș vrea să îi explic lui Maurice Munteanu că e adevărat că n-am inventat noi nici pânza de in, nici cusutul, dar că anumite modele formate din alăturarea premeditată a pixelilor formați din ațe colorate sunt românești. Pentru că sunt diferite de alte modele ale altor națiuni. Și nu e nimic cusut cu ață albă aici, decât dacă fundalul e colorat. Aș vrea să îi explic lui Maurice Munteanu că înainte de a vorbi despre gastronomie ar fi bine să pună mâna mai des pe cărți de specialitate decât răsfoiesc eu Elle. Culmea, că plimbându-mă destul de frecvent prin spitale în acest an am tot răsfoit reviste de modă.
Uite, despre mămăligă ar putea să în citească Istoria Mămăligii, povestea globală a unui preparat național, volumul lui Alex Drace-Francis, despre istoria micului ar putea să dea click aici unde am explicat pe îndelete, despre istoria sarmalelor ar putea citi aici. Nu de alta, dar altfel totul se poate rezuma la ieslea lumii și orice invenție va fi creditată laolaltă cu roata.
Al doilea subiect se referă la faptul că Republica Moldova promovează anumite soiuri de struguri ca fiind autohtone. Printre ele, Feteasca Regală de exemplu a cărei trasabilitate este clară și se oprește la Mediaș. Luni, pe 3 iunie, am și sărbătorit Ziua Internațională a Feteștii Regale. Cazul a fost prezentat pe larg în primăvară de Cezar Ioan, iar zilele trecute Marius Iliev într-un interviu acordat tot revistei vinul.ro (un interviu de la care e posibil să se nască scandalul deceniului în lumea vinului) spune, printre altele, că:
“Dacă din punct de vedere al idealurilor naționale pot să înțeleg expresia “Basarabia este România”, din punct de vedere viti-vinicol Basarabia nu este România (…)
Atât timp cât definiția noțiunii “autohton” este că “s-a născut, s-a dezvoltat pe teritoriul pe care trăiește și acum, e originar de aici”, cred că lucrurile sunt destul de simplu de evaluat. O deformare profesională ma face să explic cu ajutorul teoriei mulțimilor. Iau exemplul Feteștii regale: dacă ea s-a născut în Daneș și Daneș apartine Transilvaniei, iar Transilvania României, iar România Europei, atunci Feteasca regală este autohtonă în oricare dintre aceste locuri. Ea nu poate fi autohtonă în Dobrogea, de exemplu, întrucat Dobrogea și Daneș, sau Transilvania, sunt disjuncte (nu se intersectează). La fel, nu poate fi autohtonă din Mediaș, întrucât Mediaș și Daneș sunt disjuncte. Acum, dacă originea acestor soiuri este în România, iar România este disjunctă de Republica Moldova, atunci ele nu pot fi autohtone în Republica Moldova. Desigur că moldovenii invocă faptul că la un moment dat, din punct de vedere teritorial, Moldova a aparținut României sau a existat o Moldovă mai mare (pe ambele maluri ale Prutului) și ca acest lucru le dă dreptul să revendice soiurile ca autohtone. Pe aceleași criterii, Ungaria ar putea avea pretenții asupra Feteștii regale, ca să dăm alt exemplu. Dar definiția a ce înseamnă România astăzi din punct de vedere teritorial nu permite aceste interpretări, întrucât nu putem considera că teritoriile naționale ale celor trei țări pot fi definite în funcție de interese. Ele sunt niște realități confirmate de facto în zilele noastre. Putem spune că Ungaria sau Republica Moldova au avut ceva legături istorice cu geneza sau dezvoltarea unora dintre aceste soiuri? Desigur. Le face asta autohtone în acele țări? Nu. Bănuiesc că e greu de înțeles pentru unii, dar aici nu vorbim de națiunea română, ci de teritoriu, adică acea suprafață de teren care de-a lungul timpului a avut ca “administrator” diferite țări. Deci autohton are legătură cu nașterea, dezvoltarea și locul și nicio legătura cu politica, suveranitatea, administrația etc, așa cum încearcă unii să propună”.
Din păcate, multe dintre comentariile din subsolul interviului preluat și shareuit de mulți oameni din industrie am observat un alt curent de opinie. Iliev nu este contrazis, în schimb este acuzat că e invidios pe succesul altora și că dacă noi nu am putut (nu am înțeles exact ce nu putem noi cu Feteasca Regală…) acum vrem să moară și capra vecinului.
Ce poate nu s-a înțeles (sau nu s-a vrut să se înțeleagă) din ambele exemple e că nimeni nu interzice nimănui nimic: și Luis Vuitton poate să se inspire de unde vrea și producătorii moldoveni pot vinifica Fetească Regală, însă designerul să spună de unde s-a inspirat, iar vecinii să menționeze soiul fără să și-l aroge. Și încă ceva: data viitoare când spuneți că nimic nu e al nostru poate vă aduceți aminte de aceste două exemple.
Faptul că Shakespeare e tradus, publicat și citit la noi nu îl face, defel, român. Faptul că Feteasca Regală e cultivată și în Republica Moldova nu înseamnă că e soi autohton basarabean, faptul că și alte popoare au bluze cu modele tradiționale nu transformă patternul de pe ia din Mărginimea Sibiului în bun universal fără drept de identitate regională. Așa cum nici această fotografie (care apare pe enorm de multe siteuri) nu este cu mâncare cu mâncare românească deși pare. Ea e făcută la un festin din Republica Moldova.
credit foto: Photo 50575136 © Niromaks | Dreamstime.com
Romanian 
English 