Zilele trecute, în Cartierul Evreiesc din București, s-a mai ițit, fără larmă, un bistro care promite (meniu scurt, viziune culinară pe placul meu – o combinație de rețete românești mai mult sau mai puțin cunoscute cărora li se adaugă câteva dishuri clasice franțuzești). Mai mult decât atât, plimbându-mă în zonă am impresia că acest cartier poate deveni un pol HoReCa cu mult potențial. Există deja acolo alte câteva locante pe care merită să le încercați. Am fost la Bistro Romulus, mi-a plăcut și am stat de vorbă cu Marius Zidaru, owner:
Cine este Bistro Romulus?
Un bistro tipic (în accepțiunea originală franțuzească) în centrul istoric al Bucureștiului, aflat pe strada Romulus 23, la întrepătrunderea cartierelor evreiesc și armenesc, la câteva minute de mers de Piața Unirii și Piața Universității, într-o zonă încărcată de istorie și cultură, cu un caracter bine conturat.
Încă un restaurant, nu sunt destule? De ce bistro? Ce fel de mâncare faceți?
Restaurante sunt multe, bistrouri autentice sunt prea puține. Bistro pentru că ce gătim este proaspăt, specific sezonalității ingredientelor de bază, dinamic, cu preparate zilnice relativ puține, dar irațional de gustoase. Chef Amalia ne spune ce fel de mâncare pregătește pentru oaspeții noștri.
Dar tu cine ești :D. Zi-ne câteva cuvinte despre tine, despre expriență și despre viziunea ta culinară.
Sunt unul dintre părinții acestei inițiative și îmi place să mănânc bine, gustos și echilibrat să mă deconectez cu o băutură potrivită și să mă bucur de oaza de liniște și relaxare pe care ne-o oferă restaurantul în mijlocul acestui oraș dinamic și agitat.
Experiența de antreprenor în domeniul ospitalității este limitată (diplomat spus „inexistentă”) dar e „compensată” de experiența de client, care a stat la baza viziunii pentru acest bistro: mâncare savuroasă, neașteptată/surprinzătoare în combinații și ingrediente, asezonată cu o băutură pe măsură și servită în ambientul unei oaze, izolat de agitația orașului. Terasa propune o combinație atipică de ariditate îmbinată cu vegetație care să nu sufoce iar interiorul oferă liniște prin invitația la lectură a bibliotecii care încearcă să spună povestea a trei generații de cititori cu interese diverse.
Unde vă doriți să vă poziționați pe piața HoReCa? Cu ce vă diferențiați de ceilalți.
Ne dorim să creăm o comunitate care să împărtășească viziunea noastră, care apreciază gustul și atmosfera în egală măsură, care își dorește ceva diferit în lumea restaurantelor bucureștene, care caută acel joie de vivre, acel quelque chose adăugat peste specificul locului, care dă savoare și te poartă în călătorii cu mintea și cu sufletul.
„Sperăm să putem coagula, alături de alte locante, o comunitate zonală”
Sunteți într-o zonă care pare a prinde cheag. Așa a fost să fie sau e aleasă special. Credeți într-un viitor ceva mai generos cu acea zonă?
Zona în care ne aflăm are un potențial cultural și turistic extraordinar, dar nu este încă valorificată îndeajuns. Ne dorim să creăm un pol gastronomic al acestei zone, sperăm să putem coagula, alături de alte locante, o comunitate zonală care să ofere opțiuni variate și de calitate și chiar să atragă aici oameni ce vor să descopere o atmosferă aparte. Respectând cultura și specificul locului putem și noi împrumuta din caracterul bogat al acestei zone, ne dorim să devenim parte integrantă a acestei părți atât de pitorești de oraș.
Locul e cumva destul de ascuns, nu vă puteți baza pe clienți întâmplători care trec pe acolo. Aveți o strategie în acest sens? Vă doriți un bistro de proximitate sau încercați să deveniți atracție gastronomică?
Ne dorim ca din ce în ce mai mulți vizitatori să guste bunătățile culinare pe care le oferim și să se bucure de această zonă. Comunitatea locală este foarte importantă pentru noi, ne dorim să o vedem exprimându-se din ce în ce mai mult. Ne dorim să fim o mică scenă, un creuzet în care să se adune cât mai multe esențe ale zonei.
Ne dorim să devenim și o atracție gastronomică, suntem pregătiți pentru o astfel de provocare, dar aceasta se va construi în timp, cu dedicare și consecvență în ceea ce facem, fiind îndrăzneți și învățând să fim mai buni în fiecare zi.
Ați încercat mâncarea din zonă? Ce vecini ne recomandați?
Simbio, Arzu, De Soi
Program & more:
Câte locuri aveți – interior/exterior. Ce program o să aveți?
Bistro Romulus are 22-24 de locuri în interior și 35-40 în curte.
Programul L-J 09.00-22.00, V 09.00-23.00, S 10.00-23.00, D 10.00-22.00.
Meniul zilei/take away și delivery?
Meniul zilei – da. Take away – da. Delivery – nu.
Child friendly? Pet friendly?
Copiii sunt bineveniți oricând, animalele de companie la fel. Dar supravegherea familiei este importantă în ambele cazuri J
O să faceți evenimente? Ce fel? Vă doriți petreceri și corporate?
Vom face evenimente variate: de la teme culinare sau bahice, la sărbători de zile de naștere.
Petrecerile corporate sunt și ele binevenite, dar trebuie ținut cont de numărul de locuri limitat și de specificul nostru și al zonei.
Botezuri/nunți/cumetrii/instalări de windows?
NU, nici măcar parastase :d