Jurnalistul și scriitorul de gastronomie Cosmin Dragomir anunță că următorul său volum: Colecționarul de sarmale, care va apărea în toamna acestui an, poate avea copertă personalizată pentru companiile care doresc să cumpere cartea pentru a o oferi cadou angajaților, clienților sau partenerilor. Banii obținuți vor fi cheltuiți pentru finanțarea parțială a proiectelor de cercetare culinară derulate în prezent.
Colecționarul de sarmale este o culegere de texte gastronomice (parte inedite, parte publicate pe diferite canale media în perioada 2017- 2023). Volumul va fi publicat în toamna acestui, într-un format cu copertă broșată din carton gros, pretabilă pentru cadouri de firmă și nu numai.
“Cred că este o atât o oportunitate pentru companii de sprijini cercetarea gastronomică cât și un parteneriat win-win. Nu cer bani ci vând un produs care aduce plus valoare unui brand și care poate fi privit ca o investiție de marketing/promovare dar și CSR. Este o carte în care se vorbește mult despre identitatea gastronomică românească, despre industria de profil, despre istoria noastră culinară, scrisă încât să fie accesibilă oricui.
Este și un exercițiu prin care companiile pot arăta că le pasă de cercetarea culinară și de identitatea gastronomică. Dacă investeam banii dați pe cărți în ultimii ani în reclamă pe social media acum eram și eu influencer cu zeci de mii de followers, dar prefer să rămân șoarece de bibliotecă și să cred că scrisul și cărțile nu au murit sau nu au doar valoare muzeală. Poate că o carte precum aceasta poate înlocui cozonacul și ciocolata clasice din coșurile de cadouri devenind o altfel de carte de vizită pentru companii. Cred că orice categorie de cititor are de aflat informații inedite din acest volum”, declară Cosmin Dragomir.
Cosmin Dragomir este unul dintre cei mai cunoscuți jurnaliști culinari din România, autorul volumului “Curatorul de zacuscă și alte povestiri gastronomice românești” (tiraj epuizat), coautor al volumului “Dulce Românie, o istorie a deserturilor de la noi” și autor a sute de articole de profil publicate pe diferite canale media.
A înfiițat gastroart.ro – prima revistă dedicată cercetării istoriei gastronomiei și ospitalității românești și editura GastroArt specializată în valorificarea patrimoniului culinar autohton. Cea mai recentă apariție editorială este volumul: Zămuri – supe, zupe și năcreli, rețete ardelenești din bătrâni de Mircea Groza disponibilă în librăriile Cărturești.
Este co-inițiator al legii Ziua Națională a Gastronomiei și Vinurilor din România și al Congresului Național de Gastronomie și Vin
A organizat zeci de dezbateri, worskshopuri, comunicări pluridisciplinare și evenimente cu tematică gastronomică inclusiv Gala Gastronomiei și Vinurilor din România cu prezența a peste 60 de invitați din corpul diplomatic.
Gazda podcastului Amintiri Gustoase by Cronicari Digitali (webstock 2022 – locul II Best Branded Podcasts for Electrolux, iunie 2023 – cel mai ascultat podcast gastronomic din România și Republica Moldova)
Premii: Gault & Millau, Asociația Națională a Bucătarilor și Cofetarilor din Turism, Asociația Națională a Jurnaliștilor de Turism, HoReCa School
Fondurile strânse din această carte vor asigura parte din necesarul pentru continuarea proiectelor de cercetare derulate în prezent:
Cel mai amplu studiu de gastronomie comparativă regională din Balcani (care presupune petrecerea a min. 10-20 de zile în fiecare țară din Balcani) împreună cu Cristian Iohan Ștefănescu
Volumul: Pe culmile mahmurelii – o istorie a ciorbei de burtă și numai
Volumul: Enciclopedia Universală a Sarmalelor
Cercetarea: Indexul potențialelor branduri gastronomice locale și regionale
Companiile interesate de ofertă îi pot scrie pe adresa: cosmin.dragomir@gastroart.ro